Comunicarea publică a sportului: strategii pentru cetățenie activă

Rezumat

Comunicarea publică este un pilon fundamental pentru asigurarea accesului echitabil la sport, activitate fizică și recreere, precum și pentru consolidarea relației dintre stat și cetățeni. În ciuda progreselor tehnologice și a diversificării mass-media, strategiile de comunicare în sport se confruntă încă cu provocări legate de fragmentarea mesajelor, lipsa de interacțiune și implicarea limitată a cetățenilor. Acest articol examinează comunicarea publică în managementul sportiv dintr-o perspectivă situațională, bazată pe Planificarea Strategică Situațională (PSS), integrând o abordare socio-tehnică ce analizează interacțiunea dintre actori, media digitală și narațiuni.

Printr-o analiză teoretică și comparativă, sunt identificate tendințe cheie în comunicarea sportivă, cum ar fi utilizarea inteligenței artificiale, a big data , a algoritmilor, a sustenabilității și a comunicării incluzive. În cele din urmă, sunt prezentate recomandări pentru optimizarea transparenței, participării și inovării în comunicarea sportivă publică, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și cu politicile locale și globale.

Abstract

Comunicarea publică este esențială pentru asigurarea accesului echitabil la sport, activitate fizică și recreere, precum și pentru consolidarea relației dintre stat și cetățeni. În ciuda progreselor tehnologice și a diversificării canalelor de comunicare, strategiile de comunicare sportivă se confruntă încă cu provocări precum fragmentarea mesajelor, interacțiunea limitată și implicarea scăzută a cetățenilor. Acest articol examinează comunicarea publică în managementul sportiv dintr-o perspectivă situațională, bazată pe Planificarea Strategică Situațională (PES), integrând o abordare socio-tehnică ce analizează interacțiunea dintre actori, media digitală și narațiuni.

Prin analize teoretice și comparative, sunt identificate tendințe cheie în comunicarea sportivă, inclusiv utilizarea inteligenței artificiale, a big data , a algoritmilor, a sustenabilității și a comunicării incluzive. În cele din urmă, sunt propuse recomandări pentru a spori transparența, participarea și inovația în comunicarea sportivă publică, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și cu politicile locale și globale.

Cuvinte cheie

Comunicare publică, management sportiv, participare cetățenească, guvernare deschisă, strategii de comunicare.

1. Introducere

Comunicarea publică în managementul sportiv este mai mult decât simpla diseminare a informațiilor. Este un concept care, odată implementat, consolidează coeziunea socială, transparența guvernamentală și participarea cetățenească. Într-o lume hiperconectată, în care digitalizarea a transformat modelele tradiționale de comunicare, entitățile publice se confruntă cu provocarea de a-și orienta strategiile către noi scenarii media și dinamici cetățenești care necesită o interacțiune mai orizontală și participativă.

Națiunile Unite au recunoscut rolul sportului în dezvoltarea durabilă și au exprimat necesitatea implementării unor strategii de comunicare incluzive și accesibile pentru a se asigura că toți oamenii, indiferent de locația lor geografică sau statutul socioeconomic, pot beneficia de oportunitățile oferite de activitatea fizică și recreație. Cu toate acestea, în ciuda acestor orientări, barierele în calea comunicării publice despre sport persistă în America Latină, legate de lipsa de coordonare interinstituțională, excluderea comunităților și utilizarea limitată a tehnologiilor emergente pentru gestionarea comunicării.

Dintr-o perspectivă teoretică, acest articol se bazează pe Planificarea Strategică Situațională (PSS) a lui Carlos Matus, o abordare ce ne permite să înțelegem comunicarea publică ca un proces dinamic și flexibil, în care interacțiunea dintre actori, adaptarea la contexte în schimbare și combinarea instrumentelor tradiționale și digitale sunt decisive pentru eficacitatea mesajelor. De asemenea, include contribuțiile lui Manuel Castells despre „societatea în rețea” și puterea comunicării, alături de o analiză a narațiunilor transmedia și a modelelor de comunicare participativă aplicate în sport.

Acest articol își propune să analizeze modul în care comunicarea publică poate consolida managementul sportiv în entitățile publice, promovând relații mai eficiente cu cetățenii. Folosind o abordare narativă și o analiză teoretică, va explora principalele provocări și oportunități din acest domeniu, identificând strategii inovatoare care transformă comunicarea într-un instrument de participare socială și emancipare.

2. Problema

Managementul comunicării publice în sport se confruntă cu provocări care îi limitează eficacitatea și impactul asupra cetățenilor. În multe cazuri, comunicarea se limitează la diseminarea evenimentelor și a realizărilor administrative, fără o strategie clară care să asigure continuitatea mesajului sau conexiunea cu comunitatea. Mai mult, utilizarea unui limbaj tehnic și inaccesibil împiedică însușirea mesajului, creând o distanță între organizații și populație. Lipsa incluziunii și reprezentării în conținut limitează acoperirea campaniilor de comunicare, în timp ce comunicarea unidirecțională împiedică interacțiunea și participarea cetățenilor.

De asemenea, percepția de către oficialii publici asupra autopromovării afectează credibilitatea, ceea ce are impact asupra încrederii publicului. O altă problemă este lipsa unor indicatori și a unei evaluări a impactului comunicării, ceea ce face dificilă optimizarea strategiilor. În mod similar, lipsa de pregătire pentru crizele de comunicare și dezinformare prezintă riscuri pentru reputația organizațiilor sportive și pentru încrederea publicului în acest sector.

3. Metodologia utilizată

Pentru această analiză a comunicării publice în managementul sportului, recreerii și activității fizice în entitățile publice, a fost utilizată o metodologie bazată pe o analiză bibliografică și teoretică. Această abordare a permis o examinare calitativă a conceptelor, modelelor de comunicare aplicate în domeniul sportului și strategiilor care s-au dovedit eficiente în interacțiunea dintre entitățile guvernamentale și cetățeni.

Recenzia literaturii de specialitate a inclus surse de referință în domeniul comunicării publice, managementului sportiv și participării cetățenești, precum și Constituția Columbiei, Legea 181 din 1995, Legea 1712 din 2014, Carta Internațională UNESCO pentru Educație Fizică și Sport și Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD). De asemenea, a fost încorporată Planificarea Strategică Situațională (PSS), permițând o abordare socio-tehnică ce consideră comunicarea ca un proces dinamic.

4. Conceptualizarea comunicării publice și sportive

Comunicarea publică este un pilon fundamental în managementul sportului, recreației și activității fizice în cadrul entităților publice. Implementarea sa corectă consolidează relația dintre stat și cetățeni, asigurând accesul la informație, participarea activă și dezvoltarea unor politici sportive incluzive. Cu toate acestea, impactul său depășește simpla transmitere a mesajelor. După cum spune Castells (2009), „comunicarea înseamnă împărtășirea de semnificații prin schimbul de informații” (p. 87). Aceasta implică o interacțiune dinamică între mai mulți actori în cadrul unui ecosistem social, cultural și tehnologic.

În acest fel, sportul capătă o valoare strategică în cadrul comunicării publice. Așa cum se prevede în articolul 52 din Constituția politică columbiană (1991), accesul la sport și recreere este un drept fundamental, ceea ce face din promovarea sa o datorie a statului. Legea 181 din 1995, cunoscută sub numele de Legea sportului, întărește această idee, stabilind că politicile publice trebuie să garanteze accesul echitabil și să încurajeze participarea cetățenilor la activități sportive și recreative (Congresul columbian, 1995). Aceste legi sunt aliniate cu principii universale, cum ar fi Carta Internațională a Educației Fizice, Activității Fizice și Sportului (2015) a UNESCO, care recunoaște comunicarea ca un mijloc esențial pentru democratizarea accesului la sport și promovarea valorilor incluziunii, echității și bunăstării sociale.

Din acest motiv, este esențial să se facă diferența între comunicarea publică și comunicarea instituțională. Comunicarea publică, așa cum explică Ladrón de Guevara (2020), este înțeleasă ca „ansamblul de acțiuni și instrumente de comunicare disponibile administrațiilor statului pentru a se conecta cu cetățenii” (p. 30). În mod similar, Campillo (2010) subliniază că „funcția sa nu este pur și simplu de a informa, ci trebuie să servească drept instrument pentru a asigura participarea cetățenilor la viața publică și a-i trage la răspundere pentru alegerile lor personale într-un context democratic” (p. 49). Prin urmare, abordarea comunicării publice este incluzivă și urmărește să consolideze accesul la informație, transparența și exercitarea democrației participative.

Comunicarea instituțională, la rândul ei, se concentrează pe gestionarea imaginii, reputației și poziționării unei entități în cadrul ecosistemului public sau privat (Rodrich-Portugal, 2012), iar acest lucru nu este irelevant pentru domeniul sportiv. Aceasta poate include promovarea realizărilor unei instituții, consolidarea recunoașterii acesteia și gestionarea relațiilor acesteia cu părțile interesate strategice. Confuzia dintre aceste concepte poate duce la strategii de comunicare care prioritizează imaginea instituției în detrimentul participării cetățenești, subminând încrederea și credibilitatea în managementul public al sportului.

Organizațiile sportive publice utilizează adesea strategii de comunicare instituțională mai degrabă decât publică, concentrându-și eforturile pe autopromovarea oficialilor sau a administrațiilor, mai degrabă decât pe facilitarea unei interacțiuni reale cu cetățenii. Acest lucru poate genera o percepție negativă în societate, unde campaniile de comunicare sunt văzute ca strategii de marketing politic, mai degrabă decât ca instrumente pentru consolidarea dreptului la sport și recreere.

Un alt element al acestei distincții este utilizarea canalelor de comunicare. În timp ce comunicarea instituțională tinde să se concentreze pe mass-media oficială și pe discursul structurat, comunicarea publică ar trebui să utilizeze canale mai accesibile și mai apropiate de cetățeni. În acest sens, utilizarea rețelelor sociale, a platformelor digitale și a narațiunilor transmedia este esențială pentru a obține o interacțiune și o participare sporite. Castells (2009) subliniază că „convergența internetului și a comunicațiilor wireless a condus la dezvoltarea unor rețele orizontale de comunicare interactive care conectează localul și globalul în orice moment” (p. 101). Aplicată sportului, aceasta înseamnă că strategiile de comunicare ar trebui să utilizeze aceste instrumente pentru a genera dialoguri în timp real și a încuraja asumarea responsabilității cetățenești față de inițiativele sportive.

În acest sens, comunicarea publică este esențială pentru construirea cetățeniei și consolidarea societăților democratice. Funcția sa depășește informarea sau diseminarea mesajelor instituționale: implică generarea dialogului și construirea unor semnificații comune care să permită cetățenilor să își exercite dreptul la informare și participare.

După cum spune Ladrón de Guevara (2023), „comunicarea publică este posibilitatea de a utiliza instrumente și mijloace prin care o instituție generează socializare în rândul locuitorilor săi, permițându-le să fie auziți și acordând importanță opiniilor lor” (p. 42). Din această perspectivă, comunicarea publică nu ar trebui înțeleasă ca un proces unidirecțional în care statul transmite informații societății, ci mai degrabă ca un model de comunicare circular și multidirecțional care implică diferiți actori în generarea și diseminarea cunoștințelor. Acest lucru coincide cu ceea ce subliniază Martín-Barbero (1986), care susține că comunicarea este un spațiu de mediere în care se articulează diferite discursuri, identități și relații de putere.

În managementul sportiv, comunicarea publică este esențială pentru democratizarea accesului la sport și recreere. Legea 181 din 1995 stabilește că promovarea sportului trebuie să se bazeze pe criterii de echitate și participare, astfel încât strategiile de comunicare trebuie să asigure că informațiile ajung la toate sectoarele societății, în special la cele excluse istoric din aceste spații. Acest principiu este aliniat cu viziunea Cartei Internaționale UNESCO pentru Educație Fizică și Sport (2015), care subliniază necesitatea ca statele să adopte strategii de comunicare incluzive pentru a consolida participarea la sport. Mai mult, comunicarea trebuie să fie un instrument pentru consolidarea țesăturii sociale și construirea identității colective.

Comunicarea sportivă este un domeniu specializat în cadrul comunicării care se concentrează pe diseminarea, promovarea și gestionarea conținutului legat de sport și recreere. Importanța sa constă în capacitatea sa de a mobiliza cetățenii, de a genera identitate colectivă și de a consolida cultura sportului în societate. Arango-Forero (2005) subliniază faptul că jocurile și sporturile au o puternică componentă simbolică și culturală, astfel încât comunicarea lor trebuie să depășească simpla diseminare a evenimentelor și realizărilor instituționale.

La rândul său, Medina-Pérez (2013) indică faptul că „dacă pornim de la contextul modernității, conform căreia sportul trebuie să contribuie la formarea cetățenilor și la identitatea națională și dacă de câțiva ani ființele umane s-au regăsit într-o societate de piață care privilegiază consumul și concepe sportul ca pe o industrie” (p. 172), sportul trebuie privit prin intermediul unor narațiuni comune care transcend sfera competitivă. Pe această cale, comunicarea sportivă trebuie integrată ca o componentă strategică în managementul public al sportului.

După cum spune Rojas-Torrijos (2014), jurnalismul s-a transformat „până la punctul de a deveni în prezent produsul informațional cu cea mai mare acoperire socială și cel mai solicitat și consumat în multe țări din sudul Europei și America Latină, atât în ​​presa tradițională, radio și televiziune, cât și în noile medii digitale” (p. 181), unde conținutul este articulat pe mai multe platforme și formate, permițând o interacțiune mai mare cu publicul. Această abordare este esențială pentru entitățile publice, deoarece facilitează accesul la informații și promovează participarea activă a cetățenilor la inițiativele sportive.

La rândul său, Ballesteros-Herencia (2021) subliniază faptul că comunicarea în sport „are un impact mare asupra societății și economiei actuale” (p. 163), ceea ce înseamnă că departamentele de comunicare trebuie să se întrebe întotdeauna despre relațiile lor cu publicul lor intern și extern. De asemenea, este important să se evidențieze impactul noilor tehnologii asupra comunicării sportive. Ballesteros-Herencia (2021) menționează, de asemenea, că „organizațiile sportive trebuie să țină cont de faptul că internetul a schimbat modul în care publicul asimilează informațiile” (p. 163).

În acest context, și așa cum subliniază Medina-Pérez (2013), este esențial să recunoaștem că internetul, direct sau indirect, a fost firul comun din spatele multora dintre transformările tehnologiilor informației și comunicațiilor, așa cum reafirmă Castells (2009): „răspândirea internetului și a comunicațiilor fără fir a descentralizat rețelele de comunicații, permițând multiple puncte de intrare în rețeaua de rețele” (p. 111). Acest lucru a transformat modul în care entitățile publice comunică în domeniul sportiv, extinzând posibilitățile de interacțiune cu cetățenii prin intermediul rețelelor sociale, platformelor de streaming și aplicațiilor mobile.

5. Axe strategice ale comunicării publice a sportului

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) (2015) a afirmat că accesul la sport și recreere este un drept fundamental și că promovarea acestuia trebuie realizată în baza principiilor echității și incluziunii. Din acest motiv, comunicarea asigură că informațiile despre programele sportive ajung la întreaga populație și că există mecanisme care să permită feedback-ul și participarea cetățenilor la formularea politicilor publice în domeniul sportului.

De asemenea, experiența cetățenilor cu comunicarea publică în domeniul sportului este esențială pentru evaluarea impactului strategiilor de comunicare. Nu este suficient să se transmită pur și simplu informații; este necesar să se genereze un proces în care cetățenii să se simtă auziți, reprezentați și motivați să interacționeze cu instituțiile sportive. În acest fel, narațiunile transmedia permit construirea de comunități în jurul sportului, facilitând spații de dialog și colaborare.

Guvernare deschisă și transparență în comunicarea sportivă

Guvernarea deschisă promovează transparența, participarea cetățenilor și colaborarea dintre stat și societate în managementul public (García-García, 2014). În domeniul sportului, implementarea strategiilor de guvernare deschisă este esențială pentru a asigura că politicile și resursele alocate recreerii și activității fizice sunt gestionate eficient și în beneficiul cetățenilor.

Comunicarea publică facilitează accesul la informații și generează mecanisme de interacțiune care consolidează încrederea în managementul sportiv. Noveck (2014) susține că o guvernare deschisă nu înseamnă doar publicarea datelor, ci și crearea de canale care permit interacțiunea dintre cetățeni și stat în procesul decizional. Aceasta implică faptul că entitățile publice trebuie să depășească simpla diseminare a informațiilor despre programele sportive și să creeze spații în care cetățenii să poată afla, dezbate și evalua acțiunile guvernamentale în acest sector.

În Columbia, Legea 1712 din 2014 privind Transparența și Accesul la Informațiile Publice stabilește că toate entitățile statului trebuie să garanteze dreptul cetățenilor de a cunoaște și de a accesa informații privind gestionarea resurselor publice (Congresul Republicii, 2014). Aceasta înseamnă că informațiile privind investițiile în infrastructură, programele de promovare a sportului și alocarea resurselor trebuie să fie disponibile într-un mod clar, accesibil și ușor de înțeles pentru întreaga populație. Cu toate acestea, în multe cazuri, aceste date sunt comunicate în formate inaccesibile, folosind o terminologie tehnică sau fără mecanisme adecvate de consultare a cetățenilor. Pe lângă publicarea informațiilor, transparența în comunicarea sportivă necesită implementarea unor mecanisme de responsabilitate și monitorizare a cetățenilor.

Eaves (2009) susține că accesul la date este valoros doar dacă sunt create mecanisme care să permită analiza, discutarea și aplicarea acestora în procesul decizional. Aceasta înseamnă că entitățile responsabile de managementul sportiv trebuie să creeze spații de participare în care cetățenii să își poată exprima preocupările, să formuleze propuneri și să monitorizeze politicile implementate.

Din perspectiva comunicării digitale, transparența în managementul sportiv trebuie să ia în considerare și interacțiunea pe rețelele de socializare și pe platformele tehnologice. Castells (2009) subliniază că „comunicarea digitală are acces descentralizat la informații, permițând mai multor actori să participe la construirea discursului public” (p. 111). Aceasta implică faptul că entitățile sportive ar trebui să utilizeze instrumente precum transmisiunile în direct, forumurile online și consultările cetățenești pe rețelele de socializare pentru a consolida transparența și a promova o comunicare mai deschisă și bidirecțională.

Abordarea socio-tehnică în comunicarea sportivă

Așa cum s-a menționat anterior, comunicarea sportivă în entitățile publice trebuie înțeleasă ca un proces dinamic în care interacționează diverși factori sociali, tehnologici și politici. O abordare socio-tehnică ne permite să înțelegem comunicarea publică ca un sistem în care tehnologia, actorii implicați și dinamica socială influențează modul în care informația este produsă, diseminată și însușită de către cetățeni.

Thomas, Becerra și Bidinost (2019) subliniază că „toate dinamicile de co-construcție au loc în cadrul unor alianțe socio-tehnice eterogene” (p. 128), adică în fiecare proces există legături cu diverși actori, așa cum sugerează Lévy (2007), care susține că „sistemele culturale nu sunt străine sistemelor tehnologice sau sistemelor sociale și nici nu există vreun motiv pentru a considera tehnologia, cultura și societatea ca entități separate” (p. 15).

Prin urmare, acestea sunt rețele interconectate în care actori – umani și non-umani – participă la construirea realității. Aplicată comunicării sportive, aceasta înseamnă că mesajele și strategiile de diseminare nu pot fi concepute izolat, ci trebuie să ia în considerare instrumentele tradiționale și digitale, comunitățile, structurile de putere și mijloacele de interacțiune existente, pentru a construi alianțe de încredere și rețele de colaborare între entități publice, actori privați, comunități sportive și cetățeni.

Prin urmare, abordarea socio-tehnică a comunicării sportive ne permite să înțelegem interacțiunile dintre tehnologie, actori și dinamica socială în construirea unor strategii de comunicare eficiente. Pentru a consolida managementul sportiv în entitățile publice, este esențial să se adopte modele flexibile și adaptive, să se valorifice ecosistemul media existent pentru implicarea cetățenilor și să se construiască rețele de colaborare care să extindă impactul mesajelor și însușirea informațiilor de către societate.

Planificarea strategică situațională în comunicarea sportivă

Dintr-o perspectivă socio-tehnică, planificarea strategică în comunicarea sportivă trebuie să ia în considerare interacțiunea dintre tehnologie, actorii sociali și politicile publice. Matus (1996), cu modelul său de Planificare Strategică Situațională (SSP), propune ca comunicarea să fie flexibilă, adaptivă și axată pe rezolvarea problemelor specifice. Acest model se concentrează pe luarea deciziilor în contexte complexe, implicând mai mulți actori cu interese diverse. Aplicarea sa în comunicarea sportivă publică permite conceperea unor strategii flexibile și adaptive, în care planificarea răspunde problemelor reale ale cetățenilor și încurajează participarea lor activă la managementul sportiv.

Matus (1993) susține că PES diferă de planificarea tradițională prin faptul că nu se bazează pe o secvență rigidă de acțiuni predeterminate, în faze sau etape, ci mai degrabă pe capacitatea de adaptare la schimbările din mediu. Aceasta implică faptul că comunicarea în sport trebuie privită în etape și concepută ca un proces dinamic, în care interacțiunea cu comunitatea și analiza condițiilor contextuale permit ajustarea continuă a strategiilor.

Un alt aspect abordat de autor este definirea scenariilor și a strategiilor de răspuns, ceea ce permite planificarea să ia în considerare alternative la situații neprevăzute. „O astfel de planificare trebuie concepută din patru etape: explicativă (când actorii își exprimă problemele și nevoile); normativă (cum ar trebui să fie lucrurile); strategică (articularea a ceea ce ar trebui să fie cu ceea ce poate fi); și tactico-operațională (acțiunea sau interpretarea, realizarea)” (Marín-Marín, 2024).

Pe de altă parte, și de reținut, Castells (2009) afirmă că „capacitatea rețelelor de a introduce noi actori și conținut nou în procesul de organizare socială, cu o independență relativă față de centrele de putere, a crescut odată cu schimbările tehnologice” (p. 48). Aceasta implică faptul că strategiile de comunicare în sport trebuie să profite de potențialul tehnologiilor de a descentraliza informațiile și de a permite o interacțiune mai mare cu cetățenii. Tehnologie înțeleasă dintr-o abordare socio-tehnică: tehnologie artefactuală, tehnologie de proces și tehnologie organizațională (Thomas, Becerra și Bidinost, 2019).

Definirea obiectivelor și segmentarea publicului

Unul dintre primii pași în planificarea strategică a comunicării sportive este definirea unor obiective clare și măsurabile. Aceste obiective trebuie să fie aliniate cu politicile publice și, mai ales, să răspundă nevoilor și așteptărilor comunității. În plus, este crucială segmentarea publicului pentru a concepe mesaje adecvate pentru fiecare grup de populație.

După cum notează Castells (2009), „digitalizarea a permis personalizarea comunicării, facilitând adaptarea mesajelor la interesele specifice ale fiecărui public” (p. 101). În cazul sportului, strategiile de comunicare trebuie să ia în considerare factori precum vârsta, sexul, statutul socioeconomic, precum și nevoile și obiceiurile de consum de informații diverse ale diferitelor segmente ale populației.

6. Tendințe în comunicarea sportivă

Printre principalele tendințe în comunicarea sportivă se numără comunicarea extinsă și transmedia, interacțiunea în lumea reală și digitală, utilizarea platformelor digitale specializate, accesibilitatea, incluziunea și sustenabilitatea, utilizarea instrumentelor de inteligență artificială, personalizarea conținutului, utilizarea big data pentru luarea deciziilor strategice și algoritmii pentru distribuția de conținut.

Comunicarea extinsă se bazează pe ideea că mesajele sportive ar trebui concepute pentru platforme multiple, permițând cetățenilor să acceseze informațiile într-un mod flexibil și personalizat. Cu toate acestea, așa cum subliniază Scolari (2013), comunicarea transmedia nu se limitează la reproducerea aceluiași conținut pe canale diferite, ci se concentrează mai degrabă pe comunicarea transmedia, în care narațiunea este fragmentată și distribuită strategic pe diferite formate și medii.

În plus, autorul subliniază faptul că narațiunile transmedia permit publicului să participe activ la construirea poveștii. În sectorul sportiv public, aceasta implică combinarea mass-media tradiționale, rețelele sociale, transmisiunile în direct, platformele interactive și strategiile participative în care cetățenii devin co-creatori de conținut. Una dintre principalele provocări ale comunicării extinse și transmedia este necesitatea de a genera conținut unic pentru fiecare platformă (Marín-Marín, 2017).

Comunicarea sportivă ar trebui să faciliteze interacțiunea dintre instituții și cetățeni, combinând spațiile pentru participarea față în față cu instrumente digitale care extind raza de acțiune a mesajelor. O altă tendință este utilizarea inteligenței artificiale (IA) în comunicarea sportivă, care a permis o personalizare îmbunătățită a mesajelor și o interacțiune mai bună cu cetățenii. Noveck (2023) sugerează că IA poate fi utilizată pentru a consolida comunicarea publică, îmbunătățind eficiența transmiterii informațiilor și personalizarea mesajelor.

Algoritmii sunt fundamentali în modul în care cetățenii distribuie și consumă informații sportive. Platforme precum Facebook , Instagram , X , TikTok și YouTube utilizează sisteme de recomandare bazate pe inteligență artificială care prioritizează anumite conținuturi față de altele, ceea ce poate influența accesul la informații despre programele sportive.

De asemenea, sustenabilitatea a devenit o problemă centrală în managementul sportiv și trebuie să se reflecte în strategiile de comunicare publică. UNESCO (2023) a subliniat importanța promovării practicilor sustenabile în cadrul evenimentelor sportive și al activităților recreative, a reducerii amprentei ecologice și a încurajării utilizării responsabile a resurselor.

7. Concluzii și recomandări

Comunicarea publică în managementul sportului, recreerii și activității fizice în entitățile publice nu trebuie doar să servească scopului de informare, ci trebuie să fie consolidată și ca mecanism strategic pentru participare, integrare socială și transformare culturală. Dintr-o perspectivă locală, s-a demonstrat că planificarea comunicării în sectorul sportiv din Columbia se confruntă cu provocări structurale, cum ar fi fragmentarea mesajelor, lipsa coordonării interinstituționale și asumarea limitată a responsabilității cetățenești față de politicile sportive.

Totuși, aceste provocări nu sunt specifice contextului columbian; ele reflectă complexitățile globale ale comunicării publice despre sport, legate de accesul echitabil la informație, digitalizare și democratizarea comunicării în societățile hiperconectate.

Planificarea situațională strategică în comunicarea sportivă ar trebui să includă diverse instrumente și tactici pentru a se asigura că mesajele ajung eficient la public. Aceste instrumente includ:

• Comunicate de presă și mass-media tradițională: Deși platformele digitale au câștigat importanță, mass-media tradițională, cum ar fi radioul, televiziunea și ziarele, rămâne esențială pentru diseminarea informațiilor în comunitățile cu acces limitat la internet.
• Rețele sociale și platforme digitale: Rețelele sociale permit o interacțiune mai strânsă cu cetățenii, facilitând diseminarea informațiilor în timp real și crearea de comunități în jurul sportului.
• Strategii de storytelling și narațiuni vizuale: Comunicarea în sport trebuie să se bazeze pe narațiuni care generează emoții și conectează cetățenii. Utilizarea videoclipurilor, a mărturiilor și a campaniilor audiovizuale poate consolida impactul mesajelor și poate încuraja asumarea de către cetățeni a politicilor sportive.
• Spații pentru participarea și consultarea cetățenilor: Comunicarea nu ar trebui să fie unidirecțională. Este necesar să se creeze spații în care cetățenii să își poată exprima opiniile, să facă sugestii și să participe la luarea deciziilor privind programele sportive.
• Consolidarea accesului echitabil la informațiile sportive: Se recomandă adoptarea unor abordări de comunicare accesibile, asigurându-se că populațiile vulnerabile pot primi informații relevante despre programele și oportunitățile din sectorul sportiv.
• Implementarea strategiilor transmedia: Combinarea dintre rețelele sociale, platformele digitale și media tradiționale va extinde acoperirea mesajelor și va genera o interacțiune mai mare cu cetățenii.
• Utilizarea instrumentelor tehnologice pentru măsurarea impactului: Implementarea big data , a inteligenței artificiale și a analizei digitale ne va permite să evaluăm eficacitatea strategiilor de comunicare și să facem ajustări pe baza unor date precise și actualizate.
• Integrarea comunicării publice despre sport în politicile de sustenabilitate: Este esențial ca strategiile de comunicare în sport să includă mesaje despre responsabilitatea față de mediu și dezvoltarea durabilă, în conformitate cu principiile Agendei 2030 a ONU.
• Asigurarea transparenței și responsabilității în managementul sportului: cetățenii trebuie să aibă acces la informații clare și verificabile privind investițiile în infrastructura sportivă, utilizarea resurselor publice și eficacitatea politicilor implementate.

Prin urmare, comunicarea publică aplicată sportului trebuie să respecte trei principii esențiale: accesibilitate, participare și transparență. În primul rând, trebuie să asigure accesul tuturor cetățenilor, indiferent de statutul lor social sau locația geografică, la informații despre programele sportive și recreative. În al doilea rând, trebuie să încurajeze participarea cetățenilor la formularea și implementarea politicilor sportive, creând spații pentru deliberare și responsabilitate comună. În cele din urmă, trebuie să garanteze transparența în gestionarea resurselor alocate sportului, evitând utilizarea comunicării în scopuri politice sau de autopromovare instituțională.

Referințe

• Arango-Forero, G. (2009). Secolul 21: către o nouă etică pentru jurnalismul sportiv. Palabra Clave, 13. https://palabraclave.unisabana.edu.co/index.php/palabraclave/article/view/1465
• Ballesteros-Herencia, CA (2021). Propunere pentru un plan cuprinzător de comunicare în managementul sportiv. Revista Ibero-Americană de Activitate Fizică și Științe ale Sportului, 10(3), 160–177. https://revistas.uma.es/index.php/riccafd/article/view/12847/14382
• Campillo, C. (2011). Comunicare Publică și Administrație Municipală. Un model structural propus. Pensar la Publicidad, 4(1), 45–62. http://hdl.handle.net/10045/19632
• Castells, M. (2009). Comunicare și putere. Alliance Editors. Madrid.
• Congresul Columbiei. (1995). Legea 181 din 1995 „Prin care se emit dispoziții pentru promovarea sportului, recreerii, timpului liber și educației fizice și se creează Sistemul Sportiv Național.” https://www.mindeporte.gov.co/recursos_user/2019/Juridica/Normograma/Leyes/Ley-181-de-1995.pdf
• Congresul Republicii. (2014). Legea 1712 din 2014 „Prin intermediul căreia se creează Legea privind transparența și dreptul de acces la informațiile publice naționale și se emit alte prevederi.” https://www.funcionpublica.gov.co/eva/gestornormativo/norma.php?i=56882
• Constituția politică a Columbiei. (1991). Constituția politică a Columbiei. https://www.funcionpublica.gov.co/eva/gestornormativo/norma.php?i=4125
• Eaves, D. (2009). Cele trei legi ale datelor guvernamentale deschise. Eaves.ca, 30(8).
• García-García, J. (2014). Guvernare deschisă: transparență, participare și colaborare în administrațiile publice. Universitatea Națională din Columbia – Campusul Bogotá. https://repositorio.unal.edu.co/handle/unal/50693
• Ladrón de Guevara, L.A. (2020). Ce este comunicarea publică?: Co-creație democratică din partea administrației și cu cetățenii. Colecția Síntesis. Uniunea Ibero-Americană a Municipaliștilor, Rețeaua Internațională de Cooperare pentru Dezvoltare (RUDICEL), Consiliul Provincial Jaén.
• Ladrón de Guevara, L.A. (2023). Comunicarea publică ca instrument strategic pentru dezvoltarea locală. Revista Ibero-Americană de Administrație Locală, 23.
• Lévy, P. (2007). Cibercultura. Cultura societății digitale. Anthropos. Barcelona.
• Marin-Marín, A.E. (2017). Comunicarea Transmedia în mass-media corporativă și publică. Anesma. http://dx.doi.org/10.13140/RG.2.2.33843.64807
• Marín-Marín, A.E. (2024). De ce este important departamentul de comunicare într-o companie? Sooypro (El Colombiano). https://historico.sooypro.com/blog-de-orientacion-empresa/departamento-de-comunicacion/
• Martín-Barbero, J. (1987). De la media la mediere. Comunicare, cultură și hegemonie. Editura Gustavo Gili SA (revizuită în 1991). Mexic.
• Matus, C. (1996). Metoda PES (Planificare Strategică Situațională). Centrul Editorial pentru Studii ale Realității Bolivariene. La Paz.
• Medina-Pérez, G. (2013). Sportul și comunicarea politică: căi sau scurtături pentru a favoriza convergența lor? Political Studies, 42, 157-179. Institutul de Studii Politice, Universitatea din Antioquia.
• Noveck, B. (2009). Wiki government: Cum poate tehnologia să îmbunătățească guvernul, să consolideze democrația și să sporească puterea cetățenilor. Brookings Institution Press.
• Noveck, B. (2023). Inteligența artificială generativă și elaborarea politicilor pentru noua frontieră. Tehnologie guvernamentală. https://www.govtech.com/opinion/generative-ai-and-policymaking-for-the-new-frontier
• Rodrich Portugalia, R. (2022). Fundamentele comunicării instituționale: o abordare istorică și conceptuală a profesiei. Revista De Comunicación, 11(1), 212–234. https://revistadecomunicacion.com/article/view/2763
• Rojas-Torrijos, J.L. (2014). Jurnalismul sportiv: noi tendințe și perspective de viitor. *Correspondences & Analysis*, 4, 177–190. http://hdl.handle.net/11441/68618
• Scolari, CA (2013). Narațiuni transmedia. Când toate mediile contează. Planeta Group. Spania.
• Thomas, H.E., Becerra, L.D. și Bidinost, A.I. (2019). Cum funcționează tehnologiile?: Alianțe socio-tehnice și procese de construcție a funcționării în analiza istorică. Open Past, 10, 127–158. Universitatea Națională din Mar del Plata. http://hdl.handle.net/11336/175335
• UNESCO. (2015). Carta Internațională a Educației Fizice, Activității Fizice și Sportului. https://www.unesco.org/en/sport-and-anti-doping/international-charter-sport
• UNESCO. (2023). Sportul pentru dezvoltare durabilă. UNESCO Montevideo. https://www.unesco.org/es/fieldoffice/montevideo/expertise/deportelac