Ani de-a rândul, inteligența artificială (IA) a fost prezentată ca o chestiune ce ține de ingineri, laboratoare și programare avansată. Această imagine nu mai corespunde realității. Astăzi, despre IA se discută la summiturile șefilor de stat, în comitetele de securitate națională, în negocierile comerciale și în organizațiile multilaterale. Ceea ce părea cândva o chestiune tehnică a devenit o chestiune de putere.
Dezbaterile actuale despre inteligența artificială nu pot fi înțelese dacă aceasta este privită doar ca un instrument. Trebuie văzută drept ceea ce este cu adevărat, un sistem care reorganizează relațiile dintre țări, companii și cetățeni.
O privire sociotehnică
Abordarea sociotehnică, hrănită de diverse curente ale studiilor sociale despre știință și tehnologie, pornește de la o idee-cheie, potrivit căreia tehnologia și societatea se construiesc reciproc.
Un model lingvistic nu există în vid. În spatele lui se află cipuri fabricate în doar câteva locuri din lume, centre de date uriașe care consumă apă și electricitate, seturi de date cu prejudecăți culturale, lucrători care etichetează informații, companii cu interese comerciale și guverne care stabilesc reguli.
A privi IA din această perspectivă permite abandonarea a două presupoziții. Prima susține că tehnologia este neutră. A doua afirmă că avansează de la sine, ca o forță naturală imposibil de orientat. Niciuna dintre ele nu rezistă unei analize serioase.
Problema agentivității
Aici intervine un concept central pentru științele sociale, cel de agentivitate. Prin agentivitate înțelegem capacitatea unui actor, uman sau non-uman, de a-și influența mediul. Aplicat inteligenței artificiale, conceptul ne obligă să ne întrebăm cine decide cu adevărat. Statele care reglementează? Corporațiile care proiectează sistemele? Cetățenii care le folosesc zilnic?
Pornind de la această definiție, unii autori susțin că sistemele automatizate înseși exercită o formă de agentivitate, în măsura în care filtrează informații, recomandă decizii și modelează comportamente. Fără a fi nevoie să atribuim voință mașinilor, cert este că IA redistribuie agentivitatea. Ea conferă o capacitate de acțiune mai mare celor care o controlează și reduce marja de manevră a celor care doar o consumă. Această redistribuire este, în esență, geopolitică.
Noua geografie a puterii
Competiția pentru inteligența artificială are o bază materială adesea uitată. Semiconductorii avansați, mineralele critice, energia și capacitatea de calcul au devenit resurse strategice. De aceea, marile puteri recurg la controale ale exporturilor, subvenții industriale și alianțe tehnologice.
Nu este vorba doar de a vinde produse, ci de a asigura cine va putea antrena cele mai performante modele și cine va rămâne în urmă. În acest context, suveranitatea nu se mai măsoară doar prin teritoriu sau forță militară, ci și prin accesul la infrastructura digitală. O țară fără capacitate de calcul proprie își vede limitată agentivitatea în a-și defini viitorul tehnologic.
Disputa asupra regulilor jocului
Competiției materiale i se adaugă o competiție normativă. Există cel puțin trei mari modele aflate în tensiune. Unul privilegiază reglementarea bazată pe risc și protecția drepturilor fundamentale. Altul se bazează pe autoreglementarea pieței și pe inovarea antreprenorială. Un al treilea plasează statul în rolul de îndrumător și supraveghetor central al tehnologiei.
Fiecare model exprimă valori politice diferite cu privire la viața privată, libertatea de exprimare și rolul instituțiilor. Cine reușește să-și impună normele drept standard internațional își va extinde influența mult dincolo de propriile granițe. A reglementa IA înseamnă, în fond, a exporta o viziune asupra lumii.
Sudul Global între dependență și oportunitate
În mijlocul acestei dispute, țările din America Latină, Africa și o bună parte a Asiei riscă să ocupe un loc secundar. De regulă, ele furnizează date, minerale și o muncă puțin vizibilă, precum etichetarea informațiilor sau moderarea conținutului, în timp ce importă tehnologii concepute cu alte priorități și în alte limbi. Această asimetrie le limitează agentivitatea.
Cu toate acestea, jocul nu este încheiat. Cooperarea regională, investițiile în talentele locale, dezvoltarea unor modele adaptate limbilor și contextelor proprii, precum și participarea activă în forurile internaționale pot deschide spații de autonomie. Cheia constă în trecerea de la statutul de cetățeni pasivi la cel de participanți cu o voce în definirea regulilor.
A guverna tehnica înseamnă a guverna societatea
Inteligența artificială nu este o forță externă care se abate asupra societăților noastre. Ea este rezultatul unor decizii umane, al unor interese economice și al unor proiecte politice. De aceea, dezbaterea de fond nu privește ce poate face IA, ci cine păstrează capacitatea de a decide asupra ei și în beneficiul cui.
Apărarea agentivității societăților, atât a statelor, cât și a cetățenilor, presupune transparență, educație tehnologică și spații de deliberare democratică (deși democrația este, în sine, o formă de agentivitate colectivă). Dacă inteligența artificială este putere, întrebarea urgentă este cum o putem distribui într-un mod mai just.
